Translate

Urmariti-ma prin e-mail

marți, 9 august 2011

Visul VIII - Epilog



Departe, pe o plaja pustie, inconjurata de stanci negre si singuratice, marea purtase pe valurile ei trupul inert al unui tanar brunet. Fata lui frumoasa, de o frumusete demonica, zacea acum ingropata in nisip. Semana cu un zeu adormit. Doar zambetul ce ii ramasese intepenit pe buze ii trada firea telurica.
Cativa pescarusi zburau deasupra valurilor, povestind vantului intamplarea neobisnuita. Doar ei, marea si cerul senin fusesera singurii martori ai zborului acestui tanar ce semana cu un zeu. Stancile masive ii oferisera inaltimea… marea ii primise ofranda trupului.


*


Toamna impartea darnica copacilor rosu si galben. Vantul adia usor, mangaind dragastos frunzele, invartindu-le intr-un ultim dans – al mortii.
Lete si Razvan priveau amandoi pierduti la nebunia de culori a naturii. Chiar daca trecusera trei ani de cand Nalia murise, nici unul dintre ei nu se putuse obisnui cu lipsa ei. Asteptau parca, clipa de clipa, ca ea sa intre pe usa, cu parul ciufuluit si obrajii rosii, colorat si el de vantul toamnei.
Nalia iubea toamna. Toamna aparuse pe lume si tot toamna renuntase la zbuciumul vietii. Ochii lor goi si tristi o cautau parca prin mormantul de frunze.
Amandoi o visasera in noaptea aceea. Dar, de dimineata, nu avusesera curajul sa se priveasca unul pe celalalt. Cand, in sfarsit, privirile li se intalnira, impartasira acelasi gand, isi povesteau acelasi vis… Ea, imbracata intr-o rochie alba, state ape malul marii. Marea ii alinta gleznele mici. Langa ea, alintandu-I umerii goi, un tanar ce semana cu un zeu, ii soptea ceva. Nalia se intoarse spre el, zambind cu dragoste.
In fata lor, soarele se nastea usor din mare.












2 comentarii:

Parerea ta conteaza :)