Visul V

Cand trenul isi opri trupul greoi in gara, Lete si Razvan o asteptau. Nalia fu imbratisata calduros. Toti trei se urcara in masina lui Razvan. Odata ajunsi acasa, lichiorul dulce al unui vin rosu le aduse tuturor bujori in obraji.

-          - Ohhh... Stii ca ti-am simtit lipsa? Spuse Lete. Nalia o privi zambind. Pe fata lui Lete se citea framantarea.

-          - Lete?

-          - Hmmm...?

-          - S-a intamplat ceva?

-          - Nimic...  Un zambet strengar flutura insa pe buzele lui Lete. Nalia il privi intrebator pe Razvan.

-          - Hai, da’ spuneti odata despre ce e vorba. Nu ma mai tineti pe jar.

Cei doi se privira complice. Nalia se impacienta.

-          - Stii, am uitat sa-ti dau ceva inainte sa pleci. Lete ii intinse Naliei un plic.

-          - De la cine e?

-         - Deschide-l. Lete zambea incantata. Nalia invarti plicul – pe spate nu era trecut vreun expeditor.  Inauntru, o foaie continea cateva randuri scrise cu atentie si un boboc alb de trandafir. Intrigata, Nalia incepu sa citeasca cele cateva randuri insirate ca niste margele negre:

„ Daca am pe frunte semnul meu

Si daca mai cred in Dumnezeu

Este pentru ca in fata mortii,

Sau a vietii, sau a sortii

Mi se face dor de ochii tai.”

A.

Nalia privi indelung semnatura. „ Oare cine o fi?”

-          -Ei? Lete ii urmarea curioasa fiecare reactie.

-          -Ei? Nalia isi ridica cinica o spranceana.

-          -Se pare ca ai un admirator, continua Lete sa o tachineze pe Nalia.

-          -Se pare ca nu sunt prima care citeste versurile acestea, i-o intoarse Nalia.

-          -Ei, si unde ar fi problema, ma rog? Lete se imbujora ca un copil prins in timp ce fura din dulciurile interzise. Eram doar curioasa. Doar nu era sa astept o luna, pana te intorceai tu. As fi murit de curiozitate, incerca Lete sa se dezvinovateasca, zambind dragalas. Oricum, se pare ca ochii tai au fermecat un muritor.

-         -  Mda, uitasem. Sunt o zeita ratacita pe pamant, spuse Nalia zeflemitor. Oricum, se pare ca acest „muritor” nu cunoaste acea vorba veche care spune ca „ Ochii verzi niciodata sa nu-i crezi”. 

In sinea ei, totusi, Nalia fusese surprinsa placut de aceasta scrisoare, ce ii gadilase orgoliul de femeie. Razvan interveni.

-          - Nalia, cand te-ai privit ultima data in oglinda?

-          - Eu ma uit zilnic in oglinda. Totusi, din cate imi amintesc, ultima oara m-am uitat azi-dimineata, zise Nalia, abtinandu-se sa nu rada.

-          - Of... vipero! Suiera Razvan, incercand sa-si ascunda zambetul. Nu faci diferenta intre „a te uita” si „a privi”? Razvan ii arunca Naliei o privire patrunzatoare. Nu mai esti un copil, Nalia, ci o femeie in toata firea. O femeie frumoasa, care are tot dreptul sa fie curtata si iubita...

Nalia lasa privirea in jos. Cu toate grijile pe cap, ea uitase sa mai fie femeie, refuzase toti barbatii ce se dadeau la ea, incercand sa-si inece undeva in adancul sufletului si ultimul strop de cochetarie din ea. Acum, insa...
Lete chicoti dulce. Nalia se intoarse spre ea. Ceva se schimbase in prietena ei. Desi arata la fel ca intotdeauna, cu buclele ei blonde mereu razvratite, cu ochii ei mari si albastri, ca de copil inocent si  cu gura mica si rosie – o papusa vie, Nalia simtea in Lete o schimbare. Simtindu-se cercetata, Lete rosi si lasa ochii in pamant.

-          -Ce faci diseara?intreba Razvan pe un ton aparent nepasator.

-         - Nu stiu... de ce?

-         - Pai... noi... noi ... Razvan rosi si el.

-          -Voi ce? Nalia isi aprinse o tigara, speriata deja.

-          -Noi avem ceva de sarbatorit, raspunse Razvan.

-          -Esti prima care afla, sopti si Lete,sfios, ducand mana la abdomen. Nalia o privi nauca, fara sa inteleaga. Abia cand Razvan si-a pus si el mana peste abdomenul sotiei sale, mangaind-o afectuos, Nalia tresari.

-          -Un bebe? Ii privea neincrezatoare. Un bebe!exclama tot ea. Hi! Hi! Cateva clipe cei trei schimbara pe rand priviri uimite, speriate, fericite.

-          -Deci o sa fii mamica, concluziona Nalia, imbratisand-o pe Lete, care se fastacise complet si nu-si mai gasea astampar.

-          -De fapt, ....incepu Razvan razand. De fapt, cred ca tu o sa fii mamica... Nalia nu intelese. Ii privi pe amandoi. Lete incepu sa planga usurel.

-          -Scumpa, ce s-a intamplat? Lete bolborosi ceva, dar lacrimile nu-i dadeau ragaz sa vorbeasca. Tot Razvan fu cel care o lamuri pe Nalia.

-          -Stii, ii e frica.

-          -Frica? Nalia era din ce in ce mai confuza. Se uita de la unul la altul si nu reusea sa inteleaga ce se petrece. Lete plangea, iar Razvan radea. Ce mama masii e cu voi, nebunilor? Razvan incepu sa rada si mai tare, primind ca raspuns o privire furioasa din partea Naliei.

-          -Ii e frica de ceea ce inseamna sa fie mama, ii explica el Naliei. Cum tu esti prietena ei, va trebui sa ai grija si de ea, si de copil... Oricum, tu ai mai lucrat ca baby-sitter, deci te descurci cu scutecele, cu biberoanele.... Incepu din nou sa rada. Eu unul nu ma supar, ma scapi pe mine de o povara. Nalia si Lete il privira amandoua uimite, apoi incepura sa rada si ele.