Cosmar

Si noaptea imi plange cosmarul prin vene.
cu pleoapele incatusate
imi urlu teama
si neputinta
prin intuneric.
ca un orb
ce nu-si cunoaste nici propria fiinta
sufletul mi se zbate
intre zabrelele trupului.
Credeam ca e o fereastra pe aici pe undeva
sa ia sufletul o gura de aer.
Dar nu exista iesire.
Doar spaima
care te inveleste
intr-un cocon.

"Erau doi bolnavi, ce nu se puteau misca din pat, in acelasi salon de spital; unul era la fereastra si celalalt nu.
Se intelegeau bine. Cel de la fereastra mereu ii povestea celuilalt ce privea pe acolo : un parculet inflorit cu perechi de indragostiti sarutandu-se, copii ce se joaca si multa lume vesela ce se plimba .
Intr-o zi cel de la geam a avut un atac, si in timp ce medicii se chinuiau sa il resuscite, cel ce nu era la fereastra s-a gandit : "ce bine-ar fi sa moara"...desi il indragea, desi se intelegeau atat de bine, el a gandit asa...caci voia sa ii ia locul in patul de la geam, ca sa poata vedea si el toate minunile acelea, caci se saturase sa priveasca doar tavanul si peretii salonului.
Si pacientul de la fereastra a murit chiar in acea noapte.
Dimineata, cand se schimbau asternuturile, el l-a rugat pe ingrijitor sa il mute in patul de la fereastra.
Acesta s-a aratat destul de mirat, dar nu a avut nimic impotriva si l-a mutat in locul mortului
Bolnavul s-a uitat prin fereastra prin care a dorit atat de mult sa priveasca...si a inceput sa planga.

Caci pe fereastra nu se vedea decat peretele vechi al cladirii de vizavi.."