Visul II

  Glasul cristalin care o trezise se auzea acum foarte clar. Lete, colega Naliei, canta vesela :
" Radea Lamara- ras de stele
pe pietre alerga divin
si tocuri isi frangea de ele,
si buzele-si rosea in vin".

- 'Neata, micuta privighetoare! De unde atata veselie? intreba Nalia.
- 'Neata, somnoroaso! Pai, cum s-o spun? Ma casatoresc. Lete era tot un zambet.
            Bucuria Letei ii trimise Naliei un fior de durere in suflet. Intr-un fel, era  invidioasa pe prietena ei.  "Se pare ca toti in jurul meu sunt fericiti. Eu de ce nu pot fi? Sunt oare defecta?"
-  Cred ca tu ai o placere sadica in a-mi oferi zilnic camasa de forta a realitatii, murmura Nalia, in timp ce Lete ii intindea obisnuita tinuta de ospatar, razand.
-  Ei, se pare ca nu o s-o mai fac pentru mult timp, spuse Lete, evident pierduta printre vise.
            Afara ploua. Picurii cenusii cantau parca intr-un ritm sinucigas, izbindu-si transparenta de geamul tramvaiului. Nalia nici nu mai priveste peisajul ce i se desfasoara monoton in fata ochilor. Drumul ii e deja prea cunoscut, ca si tic-tac-ul monoton al zilelor ei. Auzea stropii de ploaie ca pe niste note muzicale si incerca sa le adune. Ar fi vrut sa le poata culege, sa-si spele sufletul cu racoarea lor. " E un adevarat infern sa fugi de realitate", gandea Nalia. Asculta plictisita glasul cristalin si vesel al Letei, povestind despre planurile ei de nunta.
- Lete, ce e dragostea?, o intrerupse brusc Nalia.
- Pai... in mod normal, dragostea nu se poate defini. Dar o sa incerc pentru tine, pacatoaso, ii raspunse Lete chicotind. Iubesti pe cineva atunci cand ajungi sa intelegi si sa accepti acea persoana asa cum este ea, chiar daca nu esti intru totul de acord cu felul ei de a fi. Daca poti sa o accepti si sa-i fii alaturi, bucurandu-te de ceea ce reprezinta, inseamna ca iubesti. Uita-te la noi doua: tu nu crezi in nimic, eu cred in tot; cu toate acestea, iti sunt alaturi mereu.
              "Cum e posibil ca cineva sa ma accepte, sa ma inteleaga si sa ma iubeasca, daca eu insami nu o pot face?" se intreba Nalia.
- Te inseli, Lete, ii spuse Nalia. Cred si eu in ceva- in realitatea ce ne sufoca zi de zi. E omniprezenta si la fel de sigura ca si moartea.
- Fericirea exista, ii raspunse Lete, serioasa.
- Da, posibil. In vise... Dar eu nu cred in vise, stii asta.
- Asta pentru ca ti-ai cladit singura un zid ce te separa de ce e mai frumos. Si trebuie atat de putin pentru a fi daramat... Dar tu nu vrei asta...
- Nu stiu cum... sopteste Nalia.
            Tramvaiul opreste in statie si celor doua fete li se ridica in cale cladirea cafenelei "Blue Dreams". Insa, inca de la primii pasi, Nalia simte in nari mirosul realitatii. Pe tejgheaua barului, o ceasca mare de cafea si nelipsitul pachet de tigari reprezentau pentru Nalia cotidianul.