Sunt eu însumi şi am un viciu

      Ma gandeam de ceva timp la intelesul exact al cuvantului “viciu”. Eu sunt fumatoare, deci, se poate afirma ca am un viciu. Dar stau si ma intreb, sa fie vicii doar fumatul, bautul, drogurile,  jocurile de carti sau la aparate? Viciu nu poate fi cosiderat si dependenta de dulciuri, de exemplu, sau dependenta de  jocuri pe calculator? Conform definitiei din DEX, viciul este o apucatura rea, o pornire nestapanita spre ceva care face rau…

Dar daca eu nu privesc ceea ce fac ca fiind un lucru neaparat negativ? Desi stiu ca “fumatul poate ucide”, eu ador sa savurez o tigara la cafeaua de dimineata, dupa o noapte intreaga de invatat pentru examene, cand ies cu prietenii undeva sau dupa o partida mai nebuna… Si sincer, nu vad nimic rau in asta.

Ce fac cand viciul pe care il am ma face fericit? Se mai numeste viciu? Daca privim viciile ca pe ceva care ne rupe de realitate, care ne face sa schiopatam in conditia noastra de fiinta superioara si ajungem sa fim sclavi la un moment dat, atunci se poate spune ca viciile sunt distrugatoare.

Bine, dar ce ne facem atunci cu viciile care nu fac rau? Cu viciile care nu numai ca nu ne rup de realitate, dar care ne fac sa “savuram” acea realitate la fel cum savurezi prajitura preferata? Se mai numesc ele vicii? Ar trebui sa luptam impotriva lor asa cum facem impotriva celorlalte vicii? Putem imparti viciile in “bune” si “rele”? ?  Putem privi obsesiile ca fiind niste vicii? Sau e invers? Iar “micile placeri vinovate” (banuiesc ca toata lumea stie la ce ma refer) pot fi categorisite ca fiind si ele vicii?

Hmmm….

         Dar stau si ma gandesc… daca nu am avea vicii nu ar fi prea fada, prea plictisitoare viata? Am fi aprope perfecti… si ce farmec ar mai avea iesitul la o terasa vara fara sa bei o bere rece? Sau fara sa fumezi o tigara in toiul noptii, pe marginea unui rau, uitandu-te la stele si tinand in brate persoana draga? Am mai simti ca traim daca toti am fi fara vicii?

Dar oare nu mai grave sunt acele “vicii” pe care fiecare om le are, dar pe care le tine undeva ascunse in adancul sufletului?  Lucruri pe care le regreta, lucruri care l-au facut sa sufere si pe care le reneaga? Cu ce e mai bun un om care nu are nici un viciu fizic, care pare ca face totul perfect, dar care in interiorul lui sufera si nu e deloc multumit de sine, fata de o persoana care fumeaza uneori, mai bea uneori, dar care se bucura de viata si traieste fiecare clipa la maxim, fara a simti vreun regret?

De ce iubim viciile? De ce nu putem trai fara ele?

          Eu nu sustin viciile… dar ca orice persoana “viciata”, incerc sa nu ma las coplesita de ele, ci incerc sa le controlez si sa le fac parte integranta din mine (suna absurd, stiu,dar nu stiu sa va explic), in asa fel incat sa-mi pot trai viata fara sa fiu afectata de aceste mici vicii ale mele…

De pe net :

In parte viciile se explica:

-se stie ca arhitectii fumeaza in draci.Pentru ca munca lor este extenuanta,luceaza si 15h/zi.

-functionarii cei mai activi din Germania sunt cei homosexuali (n-au nevasta care sa-i toace la cap si nici copii care sa traga de ei sa-i duca-n parc :)), tradus, n-au obligatii). Dar ce conteaza ce fac cu viata lor personala atata timp cat munca la serviciu nu le este afectata,ci dimpotriva?...

Cu cat muncim mai mult, cu atat distractia, cand vine, este mai periculoasa...Pentru ca simtim nevoia unei recompense pe masura eforturilor depuse.Iar ideea ei ne sustine in efortul depus.Si dupa ce ne-am spetit ore in sir,zile in sir,la locul nostru de munca [studii/serviciu], avem tot dreptul sa facem asta.