Ani de liceu....

Ani de liceu….

Nu stiu, sincer, de ce am abordat acest subiect acum… dupa cum v-ati dat seama (sau nu) citind ce scrie la profilul meu, sunt inca studenta, ceea ce inseamna ca nu au trecut decat doi ani de cand am terminat liceul. Totusi, facand o mica comparatie cu facultatea (evident, foarte subiectiva), incep sa vad anii de liceu ca pe cei mai frumosi ani… si mi-e dor de liceu ca de un paradis pierdut.

Stiu, ma grabesc putin, avand in vedere ca nu am terminat inca facultatea, dar… sincer, aveam cu totul alte asteptari in ceea ce priveste facultatea… Cand eram inca in liceu si vedeam prieteni mai mari ca pleaca la facultate, eram atat de invidioasa…totul mi se parea extraordinar… Priveam plecarea la facultate ca pe o aventura minunata, in care descoperi lumi noi, iti faci prieteni si, nu in ultimul rand, te descoperi pe tine cu adevarat.

Dar uite ca a venit si ziua in care am ajuns si eu studenta. Eram mai emotionata ca in clasa intai…eram, in primul rand, speriata, dar si entuziasmata, curioasa sa descopar toate micile minuni care ma asteapta…
acum sunt in anul doi…si sincer, sunt cam dezamagita de ceea ce inseamna facultatea… in loc sa ma descopar pe mine, “cea adevarata”, am, paradoxal, impresia ca ma pierd pe mine cu fiecare zi ce trece.

Poate e si din cauza faptului ca am ales un oras destul de mare, in care nu cunosteam pe nimeni… poate si pentru ca asteptam prea mult…prea multe…Si, privind in urma, incep sa regret anii de liceul, care au trecut ca gandul…

Nu ma pot abtine sa nu zambesc cand imi amintesc de nebuniile din liceu… de traditia de a iesi cu cortul la fiecare sfarsit de an scolar, si cat mai des in timpul anului… sau de muntii de pufuleti pe care ii devora intreaga clasa in pause, dupa ce facusem cheta in prealabil…

Acum mi-e dor si de “profa” de fizica, una dintre cele mai teribile profesoare din liceu, dar pe care reusisem sa o “imblanzim” in ultimii ani de liceu…

Dar mi-e atat de dor de toate acestea… si de toate celelalte amintiri care imi mai revin uneori, accidental, in minte, cand mai vad pe strada cate un grup de scolari cu rucsacele in spate….

Pe atunci eram inca un copil…singurele griji pe care le aveam erau cum sa nu ma prinda profa cand jucam “avioanele” in timpul orei de mate, sau cum sa ii spun mamei de cele cateva absente si de cate un 2 sau un 3 (am avut si de-astea, ca orice elev care se respecta :D ), inainte de sedinta…

In schimb, facultatea inseamna, in primul rand, multe griji….mult stres….inseamna parasirea cuibului….si sincer, pentru mine, asta e destul de descurajant… Si nu pentru ca as vrea neaparat sa raman la mama acasa, dar…eram atat de obisnuita sa ma refugiez in ceea ce numeam pana nu demult “acasa”…imi oferea un sentiment incredibil de siguranta. Acum, acest “acasa” nu mai exista…am pierdut notiunea de camin, iar de fiecare data cand merg acasa, ma simt din ce in ce mai mult un simplu musafir…

Off, deja ma pierd printre cuvinte. Nu vreau ca acest blog sa fie un fel de jurnal personal…. Ei, gata cu plangerea de mila… Vroiam doar sa incerc sa va fac sa uitati putin de prezent si sa alunecati printre amintiri inapoi pe linia timpului spre anii de liceu… E atat de placuta senzatia cand iti aduci aminte de micile nebunii din liceu… de colegii cu care te intelegeai sau nu…de profii care iti placeau sau pe care ii urai din tot sufletul, de materiile preferate sau de cele de la care preferai sa chiulesti…E interesant cum se face ca si fiecare moment mai neplacut din anii de liceu se transforma acum intr-o amintire amuzanta…