Steps to the future...

M. a patruns in viata mea cu un zambet. Era doar un baiat care imi placea. Mult, dar nu indeajuns. Am flirtat cu el o vreme, dar am renuntat. Am ales pe altul. Dar M. a ramas ascuns undeva intr-un coltisor al sufletului meu. Uneori, cand mi se facea dor de vocea lui, il sunam...
Dar M. nu se multumea cu atat. Intr-o zi, a trecut pe la mine. Am iesit la o plimbare, am depanat fiecare amintirile copilariei...pana cand zidul dintre noi a cazut...zidul impus de mine, de altfel... Desi am stiut mereu ce simte el pentru mine, imi placea sa ma joc cu el. Cred ca nu era momentul inca sa fiu a lui... nu eram inca pregatita pentru ce avea el sa imi ofere. Si intre noi, totul a inceput ca o joaca. Un fel de "contract", stiu ca suna ciudat, dar avand in vedere ca la mine relatiile nu durau prea mult, acest "contract" e o incercare de a ma cunoaste pe mine. O provocare, de un an, timp in care sa-mi dau seama ce imi doresc cu adevarat, si, mai mult, sa descopar acea simplitate a vietii, simplitate care sa ma ajute sa imi gasesc linistea.
Ce ma sperie la M. e faptul ca, uneori, am impresia ca ma cunoaste mai bine decat ma cunosc eu. E misterios, e dulce si a naibii de atragator. Are un zambet care imi face inima sa bata mai nebuneste decat oricand, dar care imi aduce o liniste incredibila, in mod paradoxal. Cu fiecare cuvant, cu fiecare gest si mai ales, cu fiecare privire imi rastoarna lumea cu susul in jos. Chiar si discutand banalitati, parca fiecare cuvant ascunde ceva. Totul ma pune pe ganduri. Are un fel de a fi, un nu-stiu-ce care ma innebuneste si care ma tine cu gandul la el clipa de clipa. Totul la el ma intriga. Si ma nauceste. Si e enervant. Nu sunt obisnuita cu chestii de genul. De obicei eu sunt cea care detine controlul. Sunt cea cu capul pe umeri, desi aiurita mai mereu, stiu mereu in ce loc ma incadrez, stiu ce sa fac daca apare ceva neprevazut... Dar alaturi de el ma simt in mijlocul unui ocean involburat. Si totusi, nu mi-e frica. E ciudat, dar ma simt in siguranta. Simt ca nu voi pierde nimic...
Am mereu senzatia ca ma intelege perfect, chiar si atunci cand tac. Atata blandete se revarsa din fiecare gest al sau, incat am impresia ca nimic rau nu se poate intampla. Il simt aproape de mine, mi-a patruns prea adanc in suflet si in ganduri pentru a fi altfel. Mi-a rasturnat toate credintele, toate planurile, m-a pus in fata unor alegeri... Mi-a dat de inteles ce imi poate oferi...iar eu... eu trebuie sa decid.