Jocul cu margele de sticla

Cuvintele cadeau ca niste margele de sticla. Clinchetul lor imi incantau sufletul. Eram un copil… Valul naivitatii imi acoperea privirea de prea mult timp. Cand a cazut, intr-un final, am descoperit gustul amar al dezamagirii. Nori negri de furtuna au dezlantuit potopul in sufletul meu. Eram pierduta. Unde se evaporasera toate visele frumoase? Unde disparusem eu? In ce ma transformase demonul realitatii?

In jurul meu durerea se stransese ca o camasa de forta. Eram acum o nebuna ratacind printre nalucile trecutului. Pe jos zaceau imprastiate cioburi de suflet. Nu indrazneam sa le privesc. In bezna disperarii, un suflu usor, ca o briza dulce de vara, a coborat, adunand toate cioburile. Din cenusa lor si din venin de lacrimi a plamadit doua aripi.

Nebuna a devenit inger. Cu o carte in maini rataceste prin haos, calcand desculta prin praf stelar, prin cenusa neuronilor arsi de dorinta, prin maldare de vise mototolite.

Atingerile ei raspandesc parfum de lacramioare, mainile ei nasc zambete, ochii ei ploua balsamul iertarii…

Acum, nu mai exista nici trecut, nici viitor. Exista doar un prezent incert, cu gust de tigara, ce aduna in el inocenta si intelepciunea.