Translate

sâmbătă, 2 iulie 2011

Citeam mai devreme pe un blog o postare despre amanare. De ce oare ne e atat de greu uneori sa luam niste decizii? Decizii pe care ni le dorim foarte mult, dar pe care amanam sa le luam, poate pentru ca ne e frica de consecinte, sau poate pentru ca ne-am obisnuit prea mult cu starea in care suntem....Nu stiu...
Eu mereu m-am stiut o persoana cu capul pe umeri. Mereu am cantarit pana in cel mai mic detaliu fiecare decizie pe care trebuia sa o iau. E bine sau e rau? Vreau cu adevarat sa fac lucrul acesta? Dar au fost si dati cand am facut totul din instict, si atunci a fost mai bine decat daca as fi stat prea mult sa ma gandesc. Eu am un fel ciudat de a-mi complica viata. Ador sa fac tetrapiloctomie (despicarea firului in patru, mai pe romaneste), si asta nu m-a ajutat prea mult. Am o tendinta innascuta de a alege numai drumul cel mai sucit si cel mai greu, gandindu-ma ca asta e calea cea buna, cand in fata mi se deschideau multe alte alternative mult mai simple. Si stau sa ma intreb de unde aceasta tendinta ciudata de a complica mereu totul...Ma stresez mereu pentru orice fleac, aducand ca scuza "Asta sunt eu si nu am ce face". Ba uite ca pot sa schimb asta. Si stiu ca pot. Si vreau sa schimb asta. Totusi, nu fac nimic. Ma complac in continuare in situatia asta, desi stiu ca sufletul meu tanjeste dupa liniste si simplitate. Si nu stiu ce imi lipseste. Poate ca vointa? Curajul de a-mi asuma aceasta schimbare? Nu am idee...
Cred ca mi-e frica sa iau decizii. As vrea sa mai fiu un copil, sa stiu ca singurele decizii pe care le am de luat sa se rezume numai la ce joc vreau sa joc acum, daca sa dau bicicleta mea si altui copil sau daca sa dau cartonasul meu preferat baiatului de care imi place....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Parerea ta conteaza :)