Viata e incredibil de complicata. In nebuloasa trairilor de zi cu zi, foarte putini mai au ragazul sa se gandeasca la ceea ce traiesc.
Viata e ca un joc de sah. Fiecare miscare antreneaza o alta miscare, dar fiecare alta miscare este strict conditionata de miscarea precedenta. Avem de multe ori impresia ca ne putem planui urmatoarele miscari, dar arareori tinem cont de faptul ca fiecare lucru pe care il facem, oricat de marunt ar fi, modifica urmatoarea miscare. Un cerc vicios.
De asta urasc planurile. Da, mereu am urat sa-mi fac planuri. Mereu mi-a placut sa ma consider o persoana spontana. Si asta pentru ca niciodata nu-mi planuiam urmatoarele miscari. Doar visam, uneori.Visam copilareste. Dar niciodata nu luptam pentru visurile mele. Le proiectam si le asezam frumos pe un raft al sufletului.
Acum.... Acum e intuneric. Visele acelea copilaresti au devenit, in timp, niste maldare prafuite. Construiam lumi ideale,luminoase, cu promisiuni de fericire,  abandonate apoi pentru a ma intoarce la realitatea cenusie.
Eram o lasa. Imi era frica sa incerc sa cladesc, caramida cu caramida, viata asa cum mi-o doream eu. Asa cum am spus, viata e ca un joc de sah. Ei bine, eu eram un pion pe aceasta imensa tabla de sah. Incercam sa topai cu indemanare pe un drum pe care il credeam a fi cel bun, fara sa iau seama de mana care ma muta de colo-colo, dupa bunul ei plac. Uneori, drumul ma multumea.
Alteori, eram dezamagita, dezanadajduita, disperata....
Stiam ca undeva, pe drum, facusem o greseala, ca pierdusem din vedere un amanunt extrem de important. Dar.... despre ce era vorba, nu reuseam sa inteleg.
Asta.... Asta pana cand am cunoscut Regele. Pe atunci, insa, nu stiam cine este. Il vedeam asemenea mie, un pion care-si cauta drumul. Singura diferenta era ca El il gasise. Si incercase sa mi-l arate si mie.
Eu, insa, abia realizam ca sunt un pion. Asa ca am refuzat calea aratata de El. Timpul, dezamagirile, disperarea, renuntarea, toate acestea s-au prins intr-un lant care imi atarna greu, care ma impiedica deseori sa inaintez.
Pionul era cat pe ce sa fie scos de pe tabla de joc. Dar Regele a aparut iarasi. Acum, pionul isi invatase lectia, intelesese cine este. Acum, pionul accepta drumul deschis de Rege. Mergand alaturi pe aceeasi cale, pionul incepuse sa se simta ciudat. Incepuse sa viseze iarasi, incepuse sa zambeasca iarasi... Si, cel mai ciudat... Incepuse sa se simta ca o Regina...
Alaturi de Rege, pionul devenea Regina. Fara Regele sau, pionul ramanea doar atat... un simplu pion si nimic mai mult....