Cosmar

Si noaptea imi plange cosmarul prin vene.
cu pleoapele incatusate
imi urlu teama
si neputinta
prin intuneric.
ca un orb
ce nu-si cunoaste nici propria fiinta
sufletul mi se zbate
intre zabrelele trupului.
Credeam ca e o fereastra pe aici pe undeva
sa ia sufletul o gura de aer.
Dar nu exista iesire.
Doar spaima
care te inveleste
intr-un cocon.