Pentru mine ploaia inseamna purificare...zgomotul ploii imi alina inima, picurii imi mangaie pielea si ma curata de toate gandurile...de toata durerea... Eu mereu am crezut ca norii plang pentru cineva...atunci cand un suflet este prea plin de durere, ei isi varsa potopul de lacrimi... Sunetul picaturilor de ploaie care izbesc geamul ma scufunda intr-un soi de uitare....
Am uitat sa plang. Candva, lacrimile erau uitarea mea.Ele imi erau balsamul... ele ma purificau...Eram doar un copil.
Acum.... Acum, imi aprind o tigara si privesc pierduta, printre rotocoalele de fum, la ploaia marunta ce bate la fereastra. Deschid geamul si las picaturile sa-mi biciuie fata... Imi musc buzele... Ploaia nu e sarata.... Mi-e dor de gustul sarat-amar al lacrimilor. Mi-e dor sa plang. Mi-e dor de linistea care imi cuprindea sufletul dupa ce plangeam.Mi-e dor...